DESPRE SFANTA TRADITIE (1)
48. Ce este Sfanta Traditie?
Sf. Traditie sau Sf. Predanie este invatatura data de Dumnezeu prin viu grai Bisericii si din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu. Ca si Sf. Scriptura, Sf. Traditie cuprinde Descoperirea dumnezeiasca trebuitoare mantuirii noastre. Ea este viata Bisericii in Duhul Sfant, sau permanenta prezenta a Duhului Sfant in viata Bisericii.
49. Cand a luat nastere Sf. Traditie? Inainte de Sf. Scriptura, odata cu aceasta sau dupa ea?
Sf. Traditie a luat nastere inainte de Sf. Scriptura. In intelepciunea Sa, Dumnezeu a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi usurinta si putere ca prin viu grai, cu care e inzestrat tot omul. Credinta se dobandeste si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai. Sf. Apostol Pavel spune: "Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos" (Rom. 10, 17).
50. Cum a luat nastere Sf. Traditie?
La inceputul Bisericii, invatatura a venit de la Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era astfel invatatura si predica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au facut si ei vestitori ai adevarului. Ei puneau la temelia credintei lor, si a acelora pe care-i converteau, aceeasi Evanghelie iesita din plinatatea cunoasterii vietii dumnezeiesti de catre Hristos, cu Care Apostolii petrecusera impreuna si in care traiau acum. Sf. Apostol Pavel arata ca predica apostolica este insusi cuvantul lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sf. Apostoli: "Cum, dar vor chema numele Aceluia in Care inca n-au crezut? Si cum vor crede in Acela de Care n-au auzit? Si cum vor auzi fara de propovaduitori? Si cum vor propovadui de nu vor fi trimisi?... Deci, credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos" (Rom. 10, 14-17). Insusi Mantuitorul a poruncit Sf. Apostoli sa propovaduiasca prin viu grai: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua" (Matei 28,19-20; Marcu 16,15; Luca 9, 2). Sf. Apostoli insisi ne incredinteaza in scrierile lor ca ei n-au scris in cartile lor decat o mica parte din cate au primit de la invatatorul lor. Sf. Ioan, Ucenicul prea iubit al Mantuitorului, sfarseste Evanghelia sa cu aceste cuvinte: "Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus, si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca nici lumea aceasta n-ar fi cuprins cartile ce s-ar fi scris" (Ioan 21, 25). Acelasi Evanghelist Ioan declara intr-una din Epistolele sale: "Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan 1,12). Mantuitorul insusi n-a lasat nimic scris si nici n-a poruncit Sfintilor Apostoli sa scrie, ci sa propovaduiasca prin viu grai (Matei 28, 19-20).
51. Ce este Traditia Apostolica?
Invatatura incredintata de Hristos, prin viu grai, Sfintilor Apostoli poarta numele de Traditie Apostolica. Din aceasta Traditie, sau cu ajutorul ei, s-a dezvoltat Traditia bisericeasca.
52. Cum s-a dezvoltat Traditia bisericeasca?
Sfintii Apostoli au primit invatatura dumnezeiasca de la Mantuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sf. Apostoli (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 2, 9, 1, Migne, P. G., VII, col. 734), care au dat-o primilor episcopi, iar acestia, celor de dupa ei, pana azi. Traditia, zice Sf. Irineu, a ajuns pana la noi prin grija Bisericii, fara a se nascoci scrieri, caci ea este o practica foarte deplina, neprimind nici adaos, nici micsorare. Fericitul Augustin spune ca adevarurile Traditiei care se pastreaza pe intreg pamantul, au fost incredintate fie de Sf. Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice (Fer. Augustin, Scrisoarea. 54, 1, 1, Migne, P. L., XXXIII, col. 200). Ceea ce tine Biserica Universala si n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna pastrat, a fost dat prin autoritatea apostolica (Idem, Despre Botez, 4, 24, 31, Migne, P. L., XLIII, col. 174). Este deci o Traditie Apostolica si este o Traditie bisericeasca, in stransa legatura una cu alta, cea din urma avandu-si obarsia si dreptarul in prima. Semnul adevaratei Traditii este neintreruperea. «Marii (teologi) ai lumii, zice Augustin, au tinut ce au gasit in Biserica. Ce au invatat de la inaintasii lor, au invatat si ei pe altii. Ce au primit de la parinti, aceea au dat fiilor» (Idem, Impotriva lui Iulian, 2, 10, 34, Migne, P. L., XLIV, col. 697). De aceea trebuie crezut numai acel adevar de credinta care nu se departeaza intru nimic de Traditia Apostolica si Bisericeasca (Origen, Despre principii, 1, Pref. 2, Migne, P. G., XI, col. 116).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu