Manastirea Neamt

La 12 Km, nord vest de renumita Cetate a Neamtului, intr-o poiana larg deschisa pe valea rausorului Nemtisor, inconjurata aproape din toate partile de culmi impadurite, este asezata Manastirea Neamt, "Ierusalimul ortodoxiei romane". Spre acest impunator monument al poporului nostru, calatorul merge pe soseaua Tg. Neamt-Pipirig-Bistricioara, pana la locul numit "pripor", de unde se desprinde, la dreapta, un drum pe care poate ajunge la manastire. Inaintand, el zareste, la stanga, pe o culme, schitul alb Vovidenia, incoronat de cinci turle, iar la dreapta vede cladirile seminarului teologic. Trecand, in sfarsit, pe langa cateva case calugaresti si pe langa "aghiazmatarul cu enorma sa cupola", cladit in prima jumatate a veacului al XIX-lea, calatorul ajunge in fata unui impunator patrulater de cladiri denumit de catre calugari "cetate". El se afla in fata Manastirii Neamt.
"Izvoare istorice, care sa determine cu exactitate timpul si imprejurarile in care ea a luat fiinta nu exista. Traditii locale puternice, in mai multe versiuni, ca si inscriptia de pe un clopot din veacul al XIX-lea ("Acest clopot s-au varsat din materialul clopotului facut la 1393 de domnul Stefan cel dintai si care s-au topit la arderea manastirii Neamtu 1862 noiembrie 20" ) dovedesc existenta manastirii la sfarsitul celui de-al XIV-lea secol. In traditia locala, inregistrata si de cronicari, se pomeneste insa de niste calugari care ar fi venit de prin partile Dunarii (unii spun ca acesti calugari ar fi fost discipolii lui Nicodim, organizatorul vietii manastiresti in Tara Romaneasca) si ar fi intemeiat un schit chiar cu un veac mai inainte. Ei au ridicat aici o biserica din lemn, numita de istorici "Biserica alba", pe locul de azi al bisericii "Bogoslovul" din cimitirul manastirii, construita mult mai tarziu, in 1835. Primul document scris ce ni s-a pastrat despre manastirea Neamt, este actul din 7 ianuarie 1407, din vremea lui Alexandru cel Bun, dat de acel "Vladica Iosif ", ruda apropiata a lui Petru Musat, ajuns primul mitropolit al Moldovei. Acest act arata ca la data pomenita, manastirea Neamt era inzestrata cu doua sate daruite de catre Petru Musat, doua mori, doua vii si mai avea si carti, odajdiisi vase. Faptul acesta vine sa confirme existenta ei cu un personal destul de numeros inca la acea data, ceea ce face pe unii cercetatori sa afirme ca manastirea fiinta cu mult inainte.
Tot Petru Musat a zidit si prima biserica din piatra, pe locul unde se gasea pana nu demult biserica Sf. Gheorghe. Dupa cutremurul din 1471, ctitoria lui fiind zdruncinata din temelii, Stefan cel Mare (1457-1503) va inalta o noua biserica, alaturi de cea veche si care va fi sfintita cu alai mare dupa izbanda de la Codrii Cosminului. Gramaticul Dimitrie insemna in 1512 randurile de mai jos: "...in acea vreme a venit si Albert, craiul lesesc, cu multa putere, si mult a sapat la cetatea Sucevei si n-a putut lua cetatea si s-a intors in desert. Iar Stefan Voevod a mers asupra-i cu putere cu oastea sa si l-a batut la Cozmin, in anul 1497 iar al domniei Sale anul 40 curgator luna lui octombrie 26, joi in ziua de Sfantul Dumitru. Si apoi s-a intors din razboi si a sfintit biserica aceasta in acelasi an, luna lui noiembrie, in 14.
Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, cat si alti domnitori care au urmat la scaunul Moldovei si care voiau sa-si asigure sprijinul bisericii, au inzestrat manastirea cu sate, mosii intinse, paduri, vii, prisaci, mori, iazuri si altele. Pe mosiile manastirii, intocmai ca si pe cele ale marilor boieri, faceau munca obligatorie nenumarati tarani. In felul acesta, manastirea a devenit unul din cei mai mari proprietari feudali, ceea ce i-a permis sa participe la viata politica a Moldovei. In primii ani de guvernare ai lui Alexandru cel Bun, raporturile domnului cu biserica se caracterizeaza printr-o oarecare lipsa de autoritate, pe care treptat voievodul o va lichida. In titulatura unui doccument din 1407, mitropolitul Iosif mentioneaza pe domn dupa el, pe locul al doilea. In 1428, cand Alexandru subordoneaza unei manastiri 50 de biserici din diferite sate, dispunea "ca nici un mitropolit, nici slugile lui, nici dregatorii lui, sa nu se amestece ". In interval de 21 de ani raporturile intre domn si biserica se inversasera.
Stefan cel Mare va avea o deosebita grija pentru manastire, intarindu-i privilegiile acordate de domnitorii de dinaintea lui, inzestrand-ocu un clopot in 1485, cu un panaghiar in 1502 s.a. Ce infatisare avea manastirea in veacurile XV-XVI, epoca ei de stralucire, este greu de presupus. Din constructiile de atunci n-au ajuns pana la noi decat biserica lui Stefan cel Mare si partea inferioara a turnului clopotnita, zidit de Alexandru cel Bun. Plecand de la acestea si cele cateva stiri culese din arhiva manastirii, se poate insa crede ca in vremea aceea curtea centrala era imprejmuita cu un zid inzestrat cu obisnuitele mijloaace de aparare si intarit cu turnuri la cele patru colturi. Se intra ca si astazi, pe sub turnul de mijloc, care avea insa o inaltime mai mica. Putine sunt stirile despre starea manastirii in secolele XVI, XVII si XVIII, insa cert este ca indeosebi in ultimele doua veacuri, ea a cunoscut o perioada de stagnare si chiar de regres." (Constantin Prisnea - Manastirea Neamt, Ed. Meridiane, Bucuresti 1964).
Potrivit documentelor, Manastirea Neamt fiinta in veacul al XIV-lea ca organizatie calugareasca ortodoxa; inceputurile ei sunt mult mai vechi, dar cercetatorul nu poate stabili, pe baza izvoarelor iszorice cunoscute pana acum, cine a intemeiat aceasta manastire,in ce imprejurari si cand anume. Cel dintai domnitor moldovean care, cum atesta documentele, a daruit Manastirii Neamt sate si mosii este Petru Musat. Acesta a zidit Cetatea Neamt, a integrat-o definitiv in sistemul de aparare al tarii si, potrivit unei traditii puternice, tot el ar fi cladit la Manastirea Neamt, pe locul vechiului schit de lemn, o biserica de piatra, care a fost inconjurata de urmasii sai in scaunul Moldovei cu chilii calugaresti, diferite cladiri, turnuri si ziduri de aparare. Pe latura dinspre vest a patrulaterului - incinta, la mijloc, strajuieste turnul clopotnita, strabatut la baza de gangul boltit al intrarii. Partea inferioara a turnului clopotnita este zidita, probabil, pe vremea Domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), iar cele doua parti superioare, mai tarziu. O parte din bolta semicilindrica a gangului - aceea dinspre rasarit - este acoperita cu picturi reprezentand scene inspirate din vechiul roman popular "Varlaam si Ioasaf". Unele scene in care apar: o cladire asemanatoare cu biserica zidita la Manastirea Neamt de Stefan cel Mare, un tanar principe, care, seamana cu domnitorul ctitor si unele costume caracteristice veacului al XV-lea au condus pe unii la concluzia ca aceasta pictura ar fi din veacurile XV-XVII.
Cladirile incintei, asa cum se prezinta ele astazi, dateaza din veacurile XVIII-XIX. Diferite insemnari, din care unele pe piatra, arata ca inainte de veacul al XVIII-lea au existat alte cladiri: o trapeza si cuhnie (bucatarie) zidite de Alexandru Cornea (1540), o clisiarnita zidita de Ilias (1546-1551), chilii si turnuri, inaltate de diferiti domnitori si ierarhi moldoveni, care din cauza unor incendii, unor pradaciuni si unor intamplari dureroase s-au ruinat. O data cu veacul al XVIII-lea, a inceput, prin osardia vietuitorilor manastirii, actiunea de reconstructie si reinnoire.
In anii 1958-1961, a fost reconstruita, intre chiliile de pe latura de est, biserica Sfantul Gheorghe. Acest lacas fusese zidit, la inceputul veacului al XIX-lea, pe locul unde altadata Petru Musat inaltase cea dintai biserica din piatra. Deoarece biserica din veacul al XIX-lea stirbea maretia si frumusetea ctitoriei lui Stefan cel Mare, s-a hotarat reconstruirea ei in mijlocul laturei de est a incintei manastiresti. Vechile temelii ale bisericii Sfantul Gheorghe, ca si cele ale altor vechi cladiri din incinta,sunt marcate prin linii de piatra. In jumatatea dinspre nord a curtii interioare, domina maiestuos monumentala biserica Inaltarea Domnului. Imprejurari si fapte necunoscute - un cutremur, poate cel din 1471, un incendiu sau un atac vrajmas - subrezisera grav cel dintai locas de piatra din Manastirea Neamt, zidit de Petru Musat. Slavitul Voievod Stefan, de numele caruia sunt legate atat de multe biserici si manastiri, atat de mari infaptuiri, nu putea trece cu vederea cea mai importanta manastire din Moldova. De aceea in ultimul deceniu al veacului al XV-lea, el a zidit locasul care prin planul si liniile sale maiestrit proportionate, ca si prin bogata si variata decoratie a fatadelor, uimeste pe cel ce se gaseste in fata lui.
"Pisania", in limba slavona, fixata pe fatada de miazazi a pronaosului, este deplin concludenta cu privire la ctitorul bisericii si la timpul cand a fost ea zidita: "Doamne Iisuse Hristoase, primeste acest hram, care s-a zidit cu ajutorul Tau intru slava sfintei si slavitei de la pamant la cer inaltare a Ta si Tu stapane acopere-ne cu mila Ta de acum si pana in veac. Io Stefan Voievod a binevoit si a inceput si a zidit acest hram pentru rugaciunea sa si a Doamnei sale Maria si a fiului sau Bogdan si a celorlalti fii ai sai si s-a sfarsit an anul 7005 iar al domniei sale anul patruzeci si cel dintai curgator luna lui noiembrie in 14 "(1497). Intre celelalte ctitorii ale marelui Stefan, biserica Inaltarea Domnului de la Manastirea Neamt "este cel mai interesant si mai reprezentativ monument al arhitecturii vremii, atat ca plan si structura interioara, cat si ca mod de decorare a fatadelor". Planul trilobat al unor biserici de pe vremea domnitorului este marit insa si imbogatit prin adaugarea unor incaperi noi: pridvorul amplasat in fata intrarii dinspre vest si gropnita sau incaperea mormintelor intre pronaos si naos.
Arhitectura si bogata plastica decorativa exterioara adauga monumentului o maretie impunatoare. Un soclu, cu doua largiri succesive formeaza postamentul puternic din blocuri mari din piatra de talie, deasupra caruia se inalta peretii ziditi pana la doua treimi din inaltime cu bolovani de rau si piatra mai marunta. De la acest nivel pana la cornisa de piatra de sub streasina, paramentul este lucrat in zidarie de caramida. Pe portiunea aceasta a paramentului sunt doua randuri de ocnite - cele de jos, mai mari, iar cele de sus, mai mici - deasupra carora se desfasoara o bogata friza de ceramica smaltuita, compusa din discuri, romburi si triunghiuri impodobite cu motive vegetale si geometrice. La elementele de policromie ale fatadelor se adauga braiele si pilastri de caramida smaltuita dispuse in campul zidariei, atat in frize care inconjoara monumentul cat si in forma de colonete, precum si picturile in fresca ce se mai pastreaza in unele ocnite. Fatadele absidelor, in partea lor inferioara, sunt decorate cu firide alungite pana la soclu. Cunoscutele contraforturi ale arhitecturii moldovenesti sunt oranduite simetric in jurul monumentului: doua dispuse in unghiurile vestice si cate unul de o parte si de alta in dreptul arcului median al pronaosului, in dreptul incaperii mormintelor si in dreptul proscomidiarului si diaconicului si, in sfarsit, unul mic in axul absidei rasaritene. Ferestrele prin care patrunde lumina in camera mormintelor, naos si altarul bisericii, in decursul timpului, au fost largite si marite, dar cu prilejul lucrarilor de restaurare din 1958-1961 li s-a dat forma originara. Turla, de forma octogonala, cu patru ferestre si patru contraforturi, se inalta pe doua baze suprapuse, prima cu opt laturi iar a doua de forma stelata cu opt varfuri. Atat bazele cat si fatadele turlei sunt decorate cu ocnite, firide, discuri si caramizi smaltuite.
In a doua jumatate a veacului al XVI-lea, sau mai tarziu, a fost adaugat langa altar, spre miazazi, un vesmantar, care in ansamblul planului cladirii inscrie o nota discordanta, dar fiind interesant din punct de vedere arhitectural, cu prilejul ultimelor lucrari de restaurare, a fost mentinut. Acoperisul, care in decursul timpului a suferit destule modificari, a fost restaurat pe corpuri separate in timpul lucrarilor din 1953-1961. El are acum forma pe care o avea in unele gravuri vechi. In pridvorul bisericii se patrunde prin doua usi dispuse fata in fata pe laturile de sud si nord ale acestei incaperi. Cadrele simple ale acestor usi se incheie la partea superioara prin arcuri in acolada. Cele cinci ferestre - trei spre vest si cate una pe laturile de sud si nord - au ancadramente de factura gotica. Aceasta incapere este acoperita de o calota semisferica sprijinita pe arcuri oblice caracteristice arhitecturii moldovenesti. Trecerea in pronaos se face printr-un mare portal la care se disting torurile incheiate in arc frant. Spre deosebire de pridvor, pronaosul este suprainaltat si inscrie in planul cladirii un dreptunghi. Deasupra este boltit cu doua calote despartite printr-un arc median. Pentru micsorarea diametrului fiecarei calote, mesterii s-au oprit la o formula ingenioasa: doua randuri de arcuri oblice suprapuse. In cele patru unghiuri ale incaperii cum si la mijlocul peretilor laterali "se inalta cate un pilastru incadrat in zidarie, format dintr-un manunchi de colonete subtiri asezate pe un soclu inalt si terminate la nivelul nasterii arcurilor boltii cu cate un capitel de profile gotice". Pronaosul si incaperea mormintelor sunt despartite printr-un perete cu o deschidere de trecere incadrata "de baghete incrucisate si muluri gotice sapate adanc in piatra".
Pana la inceputul veacului al XIX-lea, incaperea mormintelor era separata de naos printr-un perete, dupa suprimarea acestuia a fost construit un arc dublu. Naosul prelungit in forma unui dreptunghi largit prin absidele laterale semicirculare este incoronat de turla cladita pe doua randuri de arcuri oblice. Biserica este terminata spre rasarit cu absida altarului de forma semicirculara, despartita de naos prin catapeteasma sculptata si aurita la inceputul veacului al XIX-lea in stil baroc. Spre nord si sud sunt inscrise in grosimea zidului proscomidiarul si diaconicul care printr-o usa este legat de cladirea adaugata a vesmantarului. In biserica Inaltarea Domnului din Manastirea Neamt si in preajma ei sunt mai multe morminte in care odihnesc oameni de seama din trecutul mai indepartat ori mai apropiat al poporului nostru. Astfel, in pridvor se gasesc: lespedea funerara a Mitropolitului Teoctist al II-lea care a sfintit biserica in anul 1497, si lespedea lui Micota, parcalab de Neamt, care a murit in anul 1495; tot in aceasta incapere se afla mormantul Mitropolitului Calinic Miclescu - in acelasi mormant s-ar afla si osemintele Mitropolitului Sofronie Miclescu - si a unor episcopi si stareti. In pronaos se afla mormantul Episcopului Pavel al Romanului (+1632) si ale unor schimonahi, iar in incaperea mormintelor, mormantul lui Stefan Voievod fiul lui Alexandru cel Bun (+1447) si al vestitului staret Paisie Velicicovschi (1794).
Peste tot, fatadele impunatoarei biserici Inaltarea Domnului sunt bogat decorate cu motive de arhitectura. In arcadele ocnitelor se mai pastreaza unele picturi. In interior, inca de timpuriu, s-au executat picturi. Cele din absida principala, naos si incaperea mormintelor au fost executate in ultimii ani ai domniei lui Stefan cel Mare sau pe vremea lui Bogdan al III-lea, iar cele din pronaos si pridvor pe vremea lui Petru Rares. Picturile, in general, sunt oranduite potrivit vechilor erminii ale Bisericii Ortodoxe. Doi pictori din Suceava - Vasilache Chitascul si Vasili Eliman - au executat, in anul 1830, o reparatie generala a picturii. Ei au refacut unele scene vechi,deteriorate, si le-au intarit pe celelalte culoare peste culoare. Dupa incendiul din anul 1862 care a cauzat innegrirea picturilor, s-au facut unele incercari pentru curatirea lor, dar aceasta actiune n-a dus la rezultatele dorite.
Inca de la finele veacului al XIV-lea, intre zidurile manastirii, exista o scoala de caligrafi si miniaturisti in cadrul careia se copiau si impodobeau carti bisericesti pentru manastiri si biserici din targuri si sate. In prima jumatate a veacului al XV-lea, activitatea de manuscriere caligrafica si decorare artistica a textelor bisericesti a fost dominata de vestitul monah Gavriil Uric, iar in a doua jumatate a aceluiasi veac de Teodor Marisescul, Ghervasie Ioanichie, Nicodim, Palade s.a.,de buna seama, ucenicii lui Gavriil Uric.
Documente neindoielnice atesta ca la Manastirea Neamt s-au prelucrat metale pretioase faurindu-se obiecte de cult; tot aici s-au format pictori, sculptori in lemn si sculptori in piatra. Unii dintre vietuitorii acestui asezamant calugaresc au inscris pagini de cinste in istoria culturii bisericesti, talmacind scrieri teologice de mare valoare, infiripand cronici asupra unor anumite epoci sau infiintand anumite scoli.
Intre obiectele cu valoare istorica si artistica din colectia manastirii, mai importante sunt urmatoarele: Icoana Maicii Domnului primita in dar, potrivit traditiei, de Domnitorul Alexandru cel Bun de la imparatul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, Catapeteasma care, pe vremuri, a apartinut paraclisului din Cetatea Neamt, cateva icoane din veacurile XVII-XVIII, cateva icoane executate de N. Grigorescu, un vas pentru aghiazma din 1775, un Panaghiar din 1750, o Nebedernita din anul 1665, un Epitrahil din veacul al XVIII-lea, un Omofor care a apartinut Episcopului Pahomie al Romanului (1706-1714), o Presa tipografica din veacul al XVIII-lea, doua prese tipografice din metal din veacul al XIX-lea, numeroase Xilogravuri si diferite piese tipografice.
La Muzeul de Arta se pastreaza renumitul Epitaf, care a apartinut pana in 1916 Manastirii Neamt, facut in anul 1437 de egumenul Silvan. In decursul timpului, la Biserica Inaltarea Domnului din Manastirea Neamt si la intregul complex manastiresc, s-au savarsit diferite modificari si s-au facut unele adaugiri. Peretele care separa incaperea mormintelor de naos a fost indepartat la inceputul veacului al XIX-lea; ancadramentele originare ale ferestrelor naosului, gropnitei si altarului, in cea mai mare parte, au fost inlaturate; acoperisul din veacul al XV-lea a fost modificat; deasupra bisericii s-au mai construit inca doua turle de lemn; spre vest a fost adaugat un fronton; fatada a fost acoperita, in intregime, cu tencuieli; cladirile inconjuratoare au fost refacute. Dupa cel dintai razboi mondial, s-au savarsit la Manastirea Neamt unele lucrari de restaurare, dar o actiune sustinuta de readucere a acestui impunator monument istoric bisericesc la forma pe care a avut-o in vremea ctitorilor a inceput abia dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Calugarii din Sfanta Manastire Neamt vietuiesc, astazi, ca dintotdeauna, potrivit cu pravila lor. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu si Maicii Domnului, ei pastreaza cu grija si pretuire biserica lui Stefan cel Mare, impunatoare prin maretia si frumusetea ei, precum si obiectele de cult de mare valoare istorica si artistica. Oricine trece pe aici, pe la Sfanta Manastire Neamt, pe la schiturile de sub poala muntelui, pe la sfintele moaste, pe la o sluja la ceas de seara - fie el turist curios sau pelerin smerit, fie calator grabit, venit de departe sau un localnic crescut pe la umbra acestor ziduri - oricine trece pe aici, va duce cu el multumire, liniste si bucurie, caci acolo unde Dumnezeu si oamenii si-au dat mana, faurind aceasta minunata constructie - ochiul admira, cugetul asculta, iar sufletul se linisteste.