Luarea darurilor arata iubirea lui Dumnezeu
Dumnezeu stia mai dinainte ca avem sa pierdem darul - raiul in care ne-a asezat; cu toate acestea, ni l-a dat; iar cei care l-au primit au fost niste rai fata de darul primit. Cea dintai explicatie a acestui fapt este aceea ca nu Dumnezeu ne-a luat darul, ci noi am pierdut cele date; a doua explicatie, dupa aceasta, este aceea ca darurile primite mai tarziu sunt mai mari decat cele pierdute, in loc de osteneli trecatoare, ne-a cinstit cu viata vesnica; in loc de spini si ciulini, a facut sa odrasleasca in sufletele noastre fructul Duhului. Nimic nu era mai de rand decat omul! Si nimic n-a ajuns mai de pret decat omul!
Uita-te si la intelepciunea Apostolului Pavel! Cate nume nu cauta ca sa infatiseze iubirea de oameni a lui Dumnezeu! "Bogatia covarsitoare a harului intru bunatate". Cu toate acestea, a exprimat slab iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Si dupa cum trupurile unse cu untdelemn scapa din mainile noastre si aluneca usor, de le-am tine cu mii de maini, tot asa si iubirea de oameni a lui Dumnezeu: oricate nume i-am da, nu o putem cuprinde; maretia ei intrece cu mult, cu foarte mult, slabiciunea cuvintelor noastre. De asta si-a dat seama si Pavel. De aceea, vazand invinsa puterea cuvintelor de maretia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a spus numai un singur cuvant si s-a oprit. "Multumire lui Dumnezeu pentru darul Lui care nu se poate povesti" . In alta parte, spune ca depaseste mintea noastra, graind asa: "Pacea lui Dumnezeu, care covarseste toata mintea, va pazi inimile voastre." Nimic nu poate infatisa purtarea de grija a lui Dumnezeu!
Dupa cum va spuneam mai inainte, doua sunt explicatiile cu privire la darurile lui Dumnezeu: una, ca nu Dumnezeu ni le-a luat, ci ca noi le-am pierdut; a doua, ca bunatatile date noua in urma sunt mai multe si mai mari decat cele pierdute. Vreau sa va mai dau si o a treia explicatie. Chiar daca nu ne-ar fi dat mai tarziu daruri mai mari decat cele pierdute, ci numai ne-ar fi luat ce ne-a dat, ca noi am fost de vina, si asa ar fi fost indestulator faptul acesta prin el insusi, ca sa arate purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi.
Nu datul darurilor, ci chiar luarea lor este semnul unei foarte mari iubiri de oameni a lui Dumnezeu.
Si, daca vreti, am sa va dovedesc aceasta cu cele petrecute in rai. Dumnezeu a dat omului raiul, semn al purtarii Lui de grija; noi ne-am aratat nevrednici de dar, semn al nerecunostintei noastre. Dumnezeu a luat darul de la niste nevrednici. Si aceasta, semn al bunatatii lui Dumnezeu.
Dar ma poate intreba cineva: "Dar ce bunatate e aceea cand iei inapoi darul?" Asteapta si-ai sa auzi! Gandeste-te ce-ar fi facut Cain daca ar fi trait in rai dupa ce savarsise crima! Daca dupa ce cazuse din vietuirea aceea paradisiaca, daca dupa ce fusese osandit la osteneala si durere si vedea atarnata deasupra lui amenintarea cu moartea, daca atunci cand avea inaintea ochilor nefericirea tatalui lui si inaintea sa inca mai erau urmele urgiei lui Dumnezeu, daca, inconjurat fiind de atatea necazuri, si-a indreptat pasii spre o rautate atat de mare incat, netinand seama de glasul sangelui, uitand partasia la suferinte, a ucis pe cel care nu-i facuse vreun rau, a pus mana pe trup de frate, si-a muiat mana in sangele lui si n-a putut sa-si vina in fire cu tot indemnul lui Dumnezeu, ci a insultat pe Creator si a necinstit pe parinti, gandeste-te la ce rautate n-ar fi ajuns daca ar fi vietuit in rai? Daca si-a indreptat pasii in salturi spre omor cand avea atatea fraie, in ce prapastie nu s-ar fi prabusit daca aceste obstacole i-ar fi fost luate?
Vrei sa afli si din viata maicii lui, a Evei, ce bine i-a adus Evei pierderea raiului? Cerceteaza cum era Eva inainte de cadere, si cum a ajuns dupa cadere; inainte de cadere socotea pe diavolul cel inselator, pe diavolul cel rau, mai vrednic de credinta decat poruncile lui Dumnezeu si dintr-o simpla privire a pomului cunostintei a calcat legea pusa de Dumnezeu. Uita-te acum ca a ajuns mai buna si mai inteleapta dupa ce a pierdut raiul. Cand a nascut pe fiul ei, a spus: "Am dobandit om prin Dumnezeu." A alergat indata la Stapanul pe Care-L dispretuise mai inainte, si n-a socotit lucrul acesta ca pe un lucru datorat firii, nici n-a atribuit nasterea legii casatoriei, ci a cunoscut pe Stapanul firii, si Lui ii multumeste pentru nasterea copilului. Mai inainte de cadere il inselase pe barbat; dupa cadere, si-a instruit copilul si i-a pus un nume care putea sa-i aduca aminte de darul lui Dumnezeu.
Mai mult, cand a nascut alt copil in locul lui Abel a spus: "Mi-a ridicat mie samanta Dumnezeu in locul lui Abel, pe care l-a omorat Cain." Femeia face pomenire de nenorocirea ce a lovit-o, nu se manie, ci multumeste iarasi lui Dumnezeu; pune nume copilului dupa darul primit de la Dumnezeu, pentru ca numele sa-i fie copilului pricina necontenita de invatatura.
Femeia fusese alungata din rai, dar prin alungare a ajuns la cunoasterea lui Dumnezeu.Deci a dobandit mai mult decat a pierdut.
Poate ca cineva m-ar intreba: "Dar daca a fost de folos ca omul sa fie izgonit din rai, pentru ce atunci Dumnezeu i-a mai dat la inceput raiul?" Intai, ca sa-Si arate iubirea Sa de oameni, apoi, ca sa ne urce la o cinste mai mare. Noi suntem totdeauna si in toate imprejurarile pricina pedepselor si a osandei venite peste noi; ca din pricina trandaviei noastre ne izgonim pe noi insine din bunatatile ce ni le da Dumnezeu.
Dar Dumnezeu S-a purtat cu noi ca un tata iubitor. Dupa cum un tata iubitor lasa la inceput pe copil sa stea in casa si sa se bucure de toate bunurile parintesti, dar cand il vede ca necinsteste cinstea data, nu-l mai pune la masa cu el, il alunga din ochii lui si de multe ori il izgoneste chiar din casa parinteasca, pentru ca sa ajunga mai bun prin aceasta ocara si necinste pricinuite de izgonire si sa se arate vrednic de intoarcerea in casa parinteasca si de primirea mostenirii parintesti - , tot asa a facut si Dumnezeu. I-a dat omului raiul. Cand insa s-a aratat nevrednic de el, l-a izgonit din rai pentru ca, ajungand mai bun prin vietuirea in afara de rai si prin necinstea pricinuita de alungare, sa se arate vrednic de reintoarcerea in rai. Cand deci a ajuns mai bun, il aduce iarasi in rai si-i spune: "Azi vei fi cu Mine in Rai."
Ai vazut ca semnul celei mai mari purtari de grija a lui Dumnezeu fata de om a fost nu darea raiului, ci chiar izgonirea din el? Ca daca n-ar fi cazut din rai, nu s-ar fi aratat iarasi vrednic de rai.
Dumnezeu stia mai dinainte ca avem sa pierdem darul - raiul in care ne-a asezat; cu toate acestea, ni l-a dat; iar cei care l-au primit au fost niste rai fata de darul primit. Cea dintai explicatie a acestui fapt este aceea ca nu Dumnezeu ne-a luat darul, ci noi am pierdut cele date; a doua explicatie, dupa aceasta, este aceea ca darurile primite mai tarziu sunt mai mari decat cele pierdute, in loc de osteneli trecatoare, ne-a cinstit cu viata vesnica; in loc de spini si ciulini, a facut sa odrasleasca in sufletele noastre fructul Duhului. Nimic nu era mai de rand decat omul! Si nimic n-a ajuns mai de pret decat omul!
Uita-te si la intelepciunea Apostolului Pavel! Cate nume nu cauta ca sa infatiseze iubirea de oameni a lui Dumnezeu! "Bogatia covarsitoare a harului intru bunatate". Cu toate acestea, a exprimat slab iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Si dupa cum trupurile unse cu untdelemn scapa din mainile noastre si aluneca usor, de le-am tine cu mii de maini, tot asa si iubirea de oameni a lui Dumnezeu: oricate nume i-am da, nu o putem cuprinde; maretia ei intrece cu mult, cu foarte mult, slabiciunea cuvintelor noastre. De asta si-a dat seama si Pavel. De aceea, vazand invinsa puterea cuvintelor de maretia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a spus numai un singur cuvant si s-a oprit. "Multumire lui Dumnezeu pentru darul Lui care nu se poate povesti" . In alta parte, spune ca depaseste mintea noastra, graind asa: "Pacea lui Dumnezeu, care covarseste toata mintea, va pazi inimile voastre." Nimic nu poate infatisa purtarea de grija a lui Dumnezeu!
Dupa cum va spuneam mai inainte, doua sunt explicatiile cu privire la darurile lui Dumnezeu: una, ca nu Dumnezeu ni le-a luat, ci ca noi le-am pierdut; a doua, ca bunatatile date noua in urma sunt mai multe si mai mari decat cele pierdute. Vreau sa va mai dau si o a treia explicatie. Chiar daca nu ne-ar fi dat mai tarziu daruri mai mari decat cele pierdute, ci numai ne-ar fi luat ce ne-a dat, ca noi am fost de vina, si asa ar fi fost indestulator faptul acesta prin el insusi, ca sa arate purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi.
Nu datul darurilor, ci chiar luarea lor este semnul unei foarte mari iubiri de oameni a lui Dumnezeu.
Si, daca vreti, am sa va dovedesc aceasta cu cele petrecute in rai. Dumnezeu a dat omului raiul, semn al purtarii Lui de grija; noi ne-am aratat nevrednici de dar, semn al nerecunostintei noastre. Dumnezeu a luat darul de la niste nevrednici. Si aceasta, semn al bunatatii lui Dumnezeu.
Dar ma poate intreba cineva: "Dar ce bunatate e aceea cand iei inapoi darul?" Asteapta si-ai sa auzi! Gandeste-te ce-ar fi facut Cain daca ar fi trait in rai dupa ce savarsise crima! Daca dupa ce cazuse din vietuirea aceea paradisiaca, daca dupa ce fusese osandit la osteneala si durere si vedea atarnata deasupra lui amenintarea cu moartea, daca atunci cand avea inaintea ochilor nefericirea tatalui lui si inaintea sa inca mai erau urmele urgiei lui Dumnezeu, daca, inconjurat fiind de atatea necazuri, si-a indreptat pasii spre o rautate atat de mare incat, netinand seama de glasul sangelui, uitand partasia la suferinte, a ucis pe cel care nu-i facuse vreun rau, a pus mana pe trup de frate, si-a muiat mana in sangele lui si n-a putut sa-si vina in fire cu tot indemnul lui Dumnezeu, ci a insultat pe Creator si a necinstit pe parinti, gandeste-te la ce rautate n-ar fi ajuns daca ar fi vietuit in rai? Daca si-a indreptat pasii in salturi spre omor cand avea atatea fraie, in ce prapastie nu s-ar fi prabusit daca aceste obstacole i-ar fi fost luate?
Vrei sa afli si din viata maicii lui, a Evei, ce bine i-a adus Evei pierderea raiului? Cerceteaza cum era Eva inainte de cadere, si cum a ajuns dupa cadere; inainte de cadere socotea pe diavolul cel inselator, pe diavolul cel rau, mai vrednic de credinta decat poruncile lui Dumnezeu si dintr-o simpla privire a pomului cunostintei a calcat legea pusa de Dumnezeu. Uita-te acum ca a ajuns mai buna si mai inteleapta dupa ce a pierdut raiul. Cand a nascut pe fiul ei, a spus: "Am dobandit om prin Dumnezeu." A alergat indata la Stapanul pe Care-L dispretuise mai inainte, si n-a socotit lucrul acesta ca pe un lucru datorat firii, nici n-a atribuit nasterea legii casatoriei, ci a cunoscut pe Stapanul firii, si Lui ii multumeste pentru nasterea copilului. Mai inainte de cadere il inselase pe barbat; dupa cadere, si-a instruit copilul si i-a pus un nume care putea sa-i aduca aminte de darul lui Dumnezeu.
Mai mult, cand a nascut alt copil in locul lui Abel a spus: "Mi-a ridicat mie samanta Dumnezeu in locul lui Abel, pe care l-a omorat Cain." Femeia face pomenire de nenorocirea ce a lovit-o, nu se manie, ci multumeste iarasi lui Dumnezeu; pune nume copilului dupa darul primit de la Dumnezeu, pentru ca numele sa-i fie copilului pricina necontenita de invatatura.
Femeia fusese alungata din rai, dar prin alungare a ajuns la cunoasterea lui Dumnezeu.Deci a dobandit mai mult decat a pierdut.
Poate ca cineva m-ar intreba: "Dar daca a fost de folos ca omul sa fie izgonit din rai, pentru ce atunci Dumnezeu i-a mai dat la inceput raiul?" Intai, ca sa-Si arate iubirea Sa de oameni, apoi, ca sa ne urce la o cinste mai mare. Noi suntem totdeauna si in toate imprejurarile pricina pedepselor si a osandei venite peste noi; ca din pricina trandaviei noastre ne izgonim pe noi insine din bunatatile ce ni le da Dumnezeu.
Dar Dumnezeu S-a purtat cu noi ca un tata iubitor. Dupa cum un tata iubitor lasa la inceput pe copil sa stea in casa si sa se bucure de toate bunurile parintesti, dar cand il vede ca necinsteste cinstea data, nu-l mai pune la masa cu el, il alunga din ochii lui si de multe ori il izgoneste chiar din casa parinteasca, pentru ca sa ajunga mai bun prin aceasta ocara si necinste pricinuite de izgonire si sa se arate vrednic de intoarcerea in casa parinteasca si de primirea mostenirii parintesti - , tot asa a facut si Dumnezeu. I-a dat omului raiul. Cand insa s-a aratat nevrednic de el, l-a izgonit din rai pentru ca, ajungand mai bun prin vietuirea in afara de rai si prin necinstea pricinuita de alungare, sa se arate vrednic de reintoarcerea in rai. Cand deci a ajuns mai bun, il aduce iarasi in rai si-i spune: "Azi vei fi cu Mine in Rai."
Ai vazut ca semnul celei mai mari purtari de grija a lui Dumnezeu fata de om a fost nu darea raiului, ci chiar izgonirea din el? Ca daca n-ar fi cazut din rai, nu s-ar fi aratat iarasi vrednic de rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu